România a învins Portugalia, și continuă drumul spre Cupa Mondială

Foto: facebook.com/rugbyromania

Naţionala României a învins cu scorul de 37-27 (13-22) reprezentativa Portugaliei în etapa a 2-a a competiţiei Rugby Europe Championship 2022, meciul disputându-se pe Stadionul Naţional de Rugby „Arcul de Triumf” din Bucureşti, informează Agerpres.

Partida a fost una foarte grea pentru tricolori, de-a dreptul dramatică, care deşi porneau favoriţi au avut în faţă un adversar extrem de bine pregătit, care a profitat la maxim de toate greşelile făcute de XV-le nostru.

România a deschis scorul în minutul 5, printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Ionel Melinte, însă oaspeţii au preluat apoi „ostilităţile” punând o presiune crescută pe defensiva „stejarilor”, iar la o fază de atac prelungit, au izbutit primul eseu, în minutul 26, prin Jose Lima, netransformat.

Tot lusitanii s-au aflat la conducerea meciului, iar trei minute mai târziu, Samuel Marques a mai pus trei puncte pe tabela de marcaj, dintr-o lovitură de pedeapsă.

”Stejarii” au dat o replică slabă, oferind aproape baloane „pe tavă” adversarilor, care au mai reuşit un eseu, în minutul 34, prin Rodrigo Marta, transformat de Samuel Marques.

În minutul 37, Ionel Melinte a redus din diferenţă prin fructificarea unei lovituri de pedeapsă, însă Vincent Pinto a replicat imediat, printr-o încercare concretizată în minutul 38, transformată de Marques.

Totuşi, primul mitan s-a încheiat cu „stejarii” în atac, Dragoş Ser marcând eseu în minutele de prelungire, transformat de Melinte, rezultatul pauzei fiind 22-13 pentru Portugalia.

În partea a doua a jocului, „lupii” au ieşit mai proaspeţi de la cabine şi în minutul 48, au mai marcat un eseu, prin acelaşi Vincent Pinto, netransformat, moment după care însă tricolorii au revenit în forţă şi au reuşit două eseuri, în minutele 52 şi 63, prin Ovidiu Cojocaru şi Alexandru Savin, ambele transformate de Melinte.

În minutul 70, „stejarii” au reuşit să revină în avantaj pentru prima oară de la începutul meciului, prin lovitura de pedeapsă transformată de Melinte, scorul ajungând 30-27 pentru România.

Finalul a aparţinut tot jucătorilor pregătiţi de Andy Robinson, care în ultimele secunde ale partidei au mai izbutit un eseu, prin Andre Gorin, transformat, astfel că scorul final a fost 37-27 pentru tricolori.

Pe 27 februarie, în etapa a 3-a a REC 2022, România va întâlni în deplasare Spania, la Madrid.

Calificarea la Cupa Mondială din 2023 se face în baza clasamentului din 2021 și 2022 din Rugby European Championship. Primele două echipe din ierarhia combinată urmând să se califice direct, iar cea de-a treia să participe la un turneu de baraj european.

În acest moment, când mai sunt de jucat 3 meciuri din ediția din acest an, „stejarii” ocupă tot locul secund, ca și anul trecut, cu două victorii în două partide și un total de 8 puncte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex