City Insurance, oficial în insolvență. Ce se întâmplă cu cele 3 milioane de asigurați

Cei aproape 3 milioane de români care au polițe RCA la City Insurance au două opțiuni după ce ASF a decis să ceară falimentul acestui asigurător: pot să-și păstreze asigurările până la data expirării ori pot să le denunțe și să încheie contracte la un asigurător fără probleme, potrivit Hotnews.ro.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să îi retragă autorizația de funcționare societății City Insurance, cea mai mare companie de asigurări și liderul pieței RCA, cu aproape 3 milioane de asigurați. Măsura a fost luată după constatarea stării de insolvență a asigurătorului, ASF urmând acum să promoveze în instanță cererea de deschidere a falimentului.

Din momentul în care decizia ASF se publică în Monitorul Oficial, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) poate primi cereri de deschidere de dosare de daună și cereri de plată de despăgubiri. Atenție, însă! FGA nu poate plăti despăgubirile solicitate și avizate aferente polițelor City decât după decizia definitivă în instanță privind falimentul acestei societăți de asigurări.

Dacă ai mașina asigurată la City Insurance, trebuie să știi că asigurarea rămâne validă până la expirare, denunțare din partea titularilor sau denunțare din partea lichidatorului judiciar.


Citeşte întreaga ştire aici:  Ce opțiuni au cei aproape 3 milioane de clienți ai City Insurance, după ce a început falimentul acestui asigurător RCA / Ce trebuie să știe păgubiții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex