Al doilea oraș din România care va avea metrou

Foto: Agerpres

În Bucureşti, Magistrala 2, cea mai circulată, va ajunge în comuna Berceni, din sudul Capitalei. Este linia pe care se lucrează deja intens la staţia Tudor Arghezi, supraterană, care ar putea fi gata anul viitor. Dar cele mai ambiţioase planuri pentru metrou sunt la Cluj, unde totul trebuie făcut de la zero, potrivit tvr.ro.

Staţia „Tudor Arghezi”, de pe Magistrala 2, Berceni-Pipera, va fi de suprafaţă. Lucrările au început în luna ianuarie, iar acum se ridică structura celor trei etaje ale clădirii şi se amenajează terasamentul. Şantierul este programat să se încheie în 2022, dar primele trenuri cu călători vor circula abia în 2023, după probele tehnice.

Parcarea de la Tudor Arghezi va avea 300 de locuri, iar şoferii care intră în Capitală îşi pot lăsa maşinile aici şi să continue drumul cu metroul.

Proiectul extinderii Magistralei 2 aparține Primăriei Sectorului 4, iar după finalizare, noua linie va fi predată Metrorex. Şi va urma chiar o extindere a magistralei, cel mai probabil până în comuna Berceni.

Linia de metrou se termină în centura feroviară a Capitalei. Noua stație de metrou urmează să fie amplasată până în șoseaua de centură sau chiar dincolo de ea, în comuna Berceni. O decizie finală urmează să fie luată în baza unui studiu de fezabilitate.

detalii pe tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex