Ungaria, peste România privind planul său de redresare şi rezilienţă
Conform AFP, Ungaria a transmis Comisiei Europene planul său naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) pentru suma de 7,2 miliarde de euro.
Cele 7,2 miliarde de euro corespund numai granturilor ce revin Ungariei din fondul european de redresare ‘NextGenerationEU’ în valoare de 750 de miliarde de euro, guvernul ungar renunţând la creditele pe care le-ar putea accesa din acest fond pentru a nu se îndatora, scrie agerpres.ro. Guvernul condus de Viktor Orban intenţionează să folosească o treime din aceşti bani pentru a moderniza sistemul sanitar, diferenţa urmând să fie direcţionată către transporturi şi învăţământul superior.
Dar ”dezvoltarea învăţământului universitar se va face în principal cu fonduri care nu sunt europene” pentru a nu alimenta disputa pe acest subiect cu Comisia Europeană, a declarat luna trecută şeful de cabinet al lui Viktor Orban, Gergely Gulyas, referindu-se la o reformă din acest sector contestată de Bruxelles.

