Video. A0 București: Se toarnă ultimul asfalt pe Lotul 3 Nord. Circulația ar putea fi deschisă în jurul datei de 20 octombrie

Foto: facebook.com/IrinelScriosteanu
Lucrările pe Lotul 3 Nord al Autostrăzii Bucureștiului A0 au depășit 97%, iar constructorul a intrat în etapa finală a lucrărilor. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Scrioșteanu, ultimul sector pe care se așterne asfaltul este pasajul peste A0 care asigură continuitatea DN3 între Brănești și Pantelimon.
„Este ultima zonă, din tot lotul, unde se așterne asfaltul”, a transmis Irinel Scrioșteanu într-o postare pe Facebook, după o vizită pe șantier.
Pe pasajul din zona DN3 a început turnarea primului strat de asfalt pe rampa dinspre Brănești, după ce asfaltul a fost așternut pe rampa dinspre Pantelimon și pe partea centrală a pasajului. În această zonă au fost realizate, între altele, hidroizolația plăcii de suprabetonare, panourile fonoabsorbante și grinda de coronament, iar pe rampe a fost așternut balastul stabilizat.
În celelalte zone ale lotului sunt în curs de finalizare lucrările la rosturile de dilatație, parapetele mediane și marginale, semnalizarea rutieră și panourile fonoabsorbante. De asemenea, se lucrează la sistemele ITS și de iluminat, care urmează să fie testate înainte de deschiderea circulației.
„Mobilizarea constructorului este în ultima perioadă îmbunătățită și acest lucru va permite darea în trafic a acestui lot în jurul datei de 20 octombrie”, a precizat Scrioșteanu.
Potrivit acestuia, stadiul de execuție al Lotului 3 Nord a depășit 97%.

