Guvernul Mureșan în fața votului de învestiturăjm[p0

Senatul și Camera Deputaților se reunesc, de la ora 13:00, în ședință comună, pentru dezbaterea programului de guvernare și a listei de miniștri propuse de Siegfried Mureșan.

După intervențiile premierului desemnat și ale grupurilor parlamentare va urma votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan, momentul decisiv al procedurii parlamentare. Mureșan a anunțat că pornește de la sprijinul a 170 de parlamentari ai PNL, USR și UDMR și că discuțiile pentru obținerea altor voturi au continuat până înaintea ședinței, potrivit Agerpres.
Ședința comună a Parlamentului este programată să înceapă la ora 13:00. Siegfried Mureșan va merge în fața deputaților și senatorilor cu programul de guvernare și cu echipa de 16 miniștri prezentată în ultimele zile.

Premierului desemnat îi sunt rezervate în total 30 de minute, pe care le poate folosi atât la începutul, cât și la finalul dezbaterilor. În acest interval, Mureșan își poate prezenta prioritățile și poate răspunde intervențiilor făcute de reprezentanții partidelor.

Ulterior vor lua cuvântul grupurile parlamentare. Timpul acordat fiecăruia a fost stabilit în funcție de numărul de senatori și deputați, fiind calculate câte cinci secunde pentru fiecare parlamentar.

PSD are alocate 11 minute, AUR opt minute, PNL șapte minute, USR cinci minute, iar UDMR trei minute. Grupul parlamentar Uniți pentru România, grupul minorităților naționale, SOS România și PACE – Întâi România au câte un minut, iar parlamentarilor neafiliați le-au fost rezervate două minute.

După încheierea dezbaterilor urmează votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan, prin care Parlamentul va decide asupra programului și întregii liste a Cabinetului.

Mureșan spune că pornește de la 170 de voturi
Cu o zi înaintea ședinței, Siegfried Mureșan a declarat că PNL, USR și UDMR au împreună 170 de parlamentari care susțin Cabinetul propus.

Premierul desemnat a mai spus că a purtat discuții cu grupul minorităților naționale, care urma să își anunțe poziția, precum și cu parlamentari neafiliați și membri ai unor grupuri mai mici.

artifex