Ilie Bolojan vrea un premier tehnocrat. Premierul vrea miniștri cu mandate limitate

Ilie Bolojan insistă ca președintele Nicușor Dan să desemneze un premier tehnocrat care să formeze un guvern cu experți. În urmă cu câteva luni, premierul demis susținea contrariul, că un astfel de cabinet nu poate guverna.
Premierul Ilie Bolojan a postat un mesaj pe Facebook, insistând în favoarea desemnării unui premier tehnocrat cerut sâmbătă seara președintelui României să desemneze rapid un prim-ministru credibil, pentru formarea unui Executiv cu puteri depline. În lipsa unei înțelegeri politice, politicianul PNL consideră posibilă instalarea unui guvern de tehnocrați cu mandat limitat.
Ilie Bolojan a susținut că menținerea interimatului este posibilă instituțional, însă are consecințe financiare negative pentru România. El recunoște că instabilitatea politică poate majora costurile împrumuturilor contractate de stat, iar o creștere cu un punct procentual a dobânzilor ar însemna cheltuieli anuale de ordinul miliardelor.
El a adăugat că incertitudinea poate influența inclusiv evaluarea ratingului de țară. Bolojan a indicat și nevoia unei rectificări bugetare, arătând că alocările din sănătate și transporturi se apropie de epuizare. Pe de altă parte, insistă că nu va demisiona din funcție deoarece o astfel de decizie ar duce la accentuarea blocajului și ar afecta activitatea curentă a administrației .
E timpul pentru decizii! Costurile iresponsabilității coaliției de facto PSD-AUR, care a lăsat România fără guvern într-o perioadă de crize interne și externe, fără să pună nimic în loc, pot crește în fiecare zi. Patru luni, cu atribuții limitate, ne-am făcut datoria față de România. Și ne-o vom face până la capăt! Provizoratul poate continua? Da, dar cu costuri care pot fi mai mari pentru români.
În primul rând, scumpirea împrumuturilor de care finanțarea României este încă dependentă. Chiar dacă rezultatele financiare ale guvernului sunt bune, instabilitatea politică majorează dobânzile. Fiecare punct procentual poate însemna miliarde anual. Lipsa garanției că viitorul executiv va continua buna guvernare îngrijorează investitorii și se poate reflecta în evaluarea ratingului de țară.

