Greva din Sănătate continuă. Sindicaliștii Sanitas ies din nou în stradă, nemulțumiți de noua lege a salarizării

Foto: facebook.com/FederatiaSanitasRomania

Sindicaliștii din Federația Sanitas continuă protestele și joi, nemulțumiți de prevederile proiectului noii legi a salarizării și de deficitul de personal din unitățile medicale, potrivit Agerpres.

Federația Sanitas a declanșat, marți, grevă generală în spitale, în semn de protest față de proiectul legii salarizării.

Potrivit federației sindicale, pe parcursul protestului vor fi asigurate urgențele și cazurile complexe. 

Sub presiunea protestului, Guvernul interimar a aprobat un memorandum prin care peste 6.800 de posturi din Sănătate sunt deblocate și scoase la concurs. Insuficient, spun liderii sindicali.

În ceea ce privește legea salarizării, premierul interimar a asigurat din nou că veniturile angajaților din sistem nu vor scădea. Și a acuzat manipulări în jurul grevei.

artifex