Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE. I-au fost prezentate fragmente ale dronei distruse în România

Foto: mae.ro

Ministerul Afacerilor Externe a convocat ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, într-un demers descris drept un răspuns ferm la încălcările repetate ale spaţiului aerian al României produse în intervalul 24-26 iulie.

În cadrul întâlnirii, oficialului rus i-au fost prezentate fragmente din drona doborâtă pe teritoriul ţării, în judeţul Buzău, iar autorităţile române i-au înmânat şi nota verbală prin care un membru al misiunii diplomatice ruse este declarat persoană inacceptabilă şi obligat să părăsească România în termen de cinci zile.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a decis chemarea la Bucureşti, pentru consultări, a ambasadorului României în Federaţia Rusă, măsură adoptată în contextul escaladării recente a incidentelor de securitate. Potrivit comunicatului transmis de instituţie, măsura convocării ambasadorului rus a fost dispusă de ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu.

„Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, Oana Ţoiu, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat luni, 27 iulie 2026, la sediul Ministerului Afacerilor Externe. Convocarea a survenit ca reacţie fermă la violările repetate ale spaţiului aerian al României din perioada 24-26 iulie 2026, interval în care Armata Română a doborât trei drone pătrunse neautorizat pe teritoriul naţional”, informează MAE, potrivit News.ro.

În timpul discuţiilor, reprezentantului Federaţiei Ruse i-au fost prezentate componentele dronei distruse în judeţul Buzău. Conform concluziilor anchetei desfăşurate de Parchet, acestea au fost identificate oficial ca fiind de provenienţă rusească.

Partea română şi-a exprimat protestul faţă de incidentele produse în ultimele zile, subliniind că astfel de acţiuni reprezintă încălcări grave ale suveranităţii României şi că responsabilitatea pentru acestea revine exclusiv Federaţiei Ruse.

„A fost subliniat faptul că este absolut inadmisibil şi intolerabil ca Federaţia Rusă să continue încălcarea spaţiului aerian al României, care reprezintă, în egală măsură, spaţiul aerian al NATO şi al Uniunii Europene. Partea română a evidenţiat că Federaţia Rusă poartă responsabilitatea exclusivă pentru toate aceste incidente grave şi pentru deteriorarea mediului regional de securitate”, precizează MAE.

În aceeaşi întrevedere, diplomaţiei ruse i-a fost transmisă oficial nota verbală prin care România notifică declararea ca inacceptabil a unui membru al ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti. Documentul stabileşte că acesta trebuie să părăsească teritoriul românesc în termen de cinci zile.

Pe lângă această decizie, autorităţile române au dispus rechemarea pentru consultări a ambasadorului României la Moscova, gest diplomatic ce reflectă gravitatea situaţiei şi poziţia fermă adoptată de Bucureşti în urma repetatelor incidente produse la graniţa estică a ţării.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că România va continua să colaboreze strâns cu aliaţii şi partenerii săi pentru gestionarea situaţiei şi pentru consolidarea securităţii regionale.

„România va continua să îşi coordoneze îndeaproape răspunsul cu aliaţii şi partenerii din cadrul NATO şi UE şi rămâne ferm angajată în adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea securităţii naţionale şi a cetăţenilor săi”, dă asigurări MAE.

artifex