Grindeanu propune o comisie de criză pentru legile PNRR până la instalarea unui guvern cu puteri depline

Foto: facebook.com/grindeanusorin

Președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Sorin Grindeanu, a propus, luni, înființarea unei comisii de criză în Parlament care să accelereze adoptarea legilor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), informează Agerpres. Acesta a făcut apel la toate partidele să renunțe la disputele politice și să prioritizeze măsurile necesare pentru economie și îndeplinirea angajamentelor asumate de România.

„România nu trebuie să fie terenul de joacă al nimănui. Românii s-au săturat văzând cum partidele își măsoară orgoliile la televizor, în timp ce legile din PNRR trenează și afectează și mai mult stabilitatea economică a țării. De aceea, transmit de aici, din Parlament, un avertisment serios tuturor partidelor, să lase politica deoparte și se arate că singura preocupare este legată de economie și PNRR”, a afirmat Grindeanu într-o conferință de presă susținută la Parlament.

El a precizat că în Parlament există patru proiecte de lege din cele șase restante.

„În continuare, legea salarizării și legea integrității nu au fost depuse la Parlament”, a adăugat liderul PSD.

În ceea ce privește proiectele existente, Grindeanu a spus că PSD adoptă o poziție favorabilă pentru anumite legi.

„Legea privind modificarea Codului Administrativ este ok și o susținem. Legea privind sistemul de recompensare a performanței pentru angajații din ANAF și Vamă este ok și o susținem. Legea privind privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire, care a picat în iunie la Senat, așa cum bine știți, din lipsă de voturi, o susținem în forma care conține amendamentele depuse de PSD și UDMR”, a detaliat președintele Camerei.

El a adăugat că PSD susține Codul Urbanismului cu anumite condiții.

„Codul Urbanismului este ok și îl susținem, dar cu mențiunea că pentru București autorizațiile de construire trebuie să treacă la Primăria Generală conform referendumului, dar mandatul următor. Nu suntem de acord să susținem acest demers acum, când în funcția de Primar General se află un om care este anchetat de DNA tocmai pentru că ar fi luat șpagă ca să dea autorizație”, a afirmat Grindeanu.

Grindeanu a arătat că toate aceste patru legi însumează însumează peste 3 miliarde de euro, bani pe care România îi poate folosi pentru a continua construcția de autostrăzi, spitale și școli. El a anunțat că este exclus ca PSD să voteze proiectul legii salarizării în forma actuală.

„În ceea ce privește legea salarizării, am fost informat de către colegul meu. Florin Manole a finalizat întâlnirile cu sindicatele. PSD lucrează în acest moment, împreună cu organizațiile sindicale, la o serie de amendamente consistente, prin care să facem o lege mai echitabilă și care să respecte și anvelopa bugetară. Este clar că în forma actuală PSD nu poate vota o lege care nemulțumește pe toată lumea și care taie din banii profesorilor, medicilor și militarilor. Este exclus ca PSD să susțină această variantă. Repet, exclus”, a anunțat liderul PSD.

În ceea ce privește legea integrității, PSD așteaptă ca acest proiect să ajungă până la urmă în Parlament și, potrivit lui Grindeanu, „va susține doar o variantă care nu slăbește la ordin politic din atribuțiile Agenției Naționale de Integritate”.

„Îmi doresc ca cei din USR să înțeleagă că nu se pot folosi de urgența PNRR pentru a scăpa de problemele cu legea pe care le au liderii lor. Acest lucru ar fi inadmisibil și n-ar avea votul nostru”, a adăugat el.

Președintele PSD a concluzionat că „este evident că în acest moment România este neguvernată”.

artifex