Bolojan: Reducerea risipei din instituțiile statului ar putea finanța anual sute de poduri și pasaje
Foto: gov.ro
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, duminică, că economiile realizate de Cancelaria premierului în 2025 și 2026 sunt echivalente cu valoarea construirii unui pod cu o bandă pe sens peste Crișul Repede sau a unui pasaj rutier suprateran. Șeful Executivului a susținut că extinderea măsurilor de reducere a risipei la nivelul tuturor autorităților centrale ar permite realizarea anuală a sute de proiecte similare de infrastructură.
„Ieri, colegul meu Mihai Jurca a publicat cheltuielile Cancelariei pe prima jumătate a acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din anii anteriori. Aşa cum se vede, cheltuielile sunt cam la jumătate faţă de 2024, iar, extinsă pe tot anul, economia este de peste 20 de milioane de lei, echivalentul a peste 4 milioane de euro. Asta era valoarea unui pod cu o bandă pe sens peste Crişul Repede în anii trecuţi sau valoarea unui pasaj rutier suprateran. Unul subteran are un cost mai mare cu 30%”, a scris, duminică, pe Facebook, premierul interimar Ilie Bolojan.
Acesta apreciază că se puteau face sute de investiţii, dacă se reduceau cheltuielile statului.
„Dacă nu am fi risipit fondurile publice şi am fi extins, de-a lungul anilor, la sutele de autorităţi centrale economiile ce pot fi realizate, am fi avut sute de pasaje sau poduri realizate în fiecare an, în multe localităţi din ţară. Sau alte investiţii publice pe care nu le vedem şi de care românii nu vor putea beneficia”, a mai transmis Bolojan.
Acesta consideră că „există loc de mai bine la multe autorităţi sau companii publice şi se pot face economii importante prin limitarea risipei, corecta dimensionare a numărului de angajaţi şi contractarea corectă a lucrărilor şi serviciilor publice”.
„Doar aşa putem face mai mult, în semn de respect pentru cetăţenii care-şi plătesc taxele şi impozitele”, este de părere premierul interimar.
Şeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurca, a prezentat, sâmbătă, cheltuielile Cancelariei premierului, comparativ 2024 – 2026, şi a precizat că, pe baza cheltuielilor liniare din primele şase luni, se estimează o reducere cu peste 48% în acest an, faţă de 2024.
Sursa: News.ro

