Emisiunea Drumurile Noastre B1 TV – Cum gestionează CFR proiectele eșuate? Gara de Nord, rușinea Transporturilor
PNRR, tortul feroviar, încercăm să mâncăm ultima felie, adică cel puțin 2-3 miliarde euro în 78 zile.
Linia de cale ferată Constanța-Mangalia, linia de cale ferată Cluj-Oradea, linia de cale ferată în zona Reșița-Timișoara, metroul Cluj-Napoca sunt doar câteva proiecte eșuate. E bine, nu suntem în stare să modernizăm calea ferată, dar avem trenuri noi, Alstom, Pesa și tren din China. Da, vom avea foarte curând un tren din China pe calea ferată.
În cadrul programului de modernizare finanțat prin PNRR, Reloc a livrat până în prezent 18 din cele 19 locomotive contractate și 40 din cele 42 de vagoane prevăzute în proiect, apropiindu-se de finalizarea obligațiilor asumate. Urmează ultimele probe cu locomotiva 19 și ultimele 2 vagoane pe banda VFU-Electroputere Pașcani.
Comisia Europeană a vizitat șantierul feroviar între Brașov și Sighișoara. De ce n-au venit în Gara de Nord să vadă cum arată șantierul, inexistent.
Invitați
- Ionuț Săvoiu – fost secretar de stat Ministerul Transporturilor
- Maxim Rodrigo – lider de sindicat CFR Călători
- Ștefan Roșeanu – fost președinte ARF – zoom

