Restricțiile de circulație de pe Valea Oltului, prelungite până la 15 iulie 2026
Restricțiile de circulație instituite pe DN 7, în zona Valea Oltului, au fost prelungite cu încă 30 de zile, până la data de 15 iulie 2026, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.
Potrivit reprezentanților DRDP, decizia a fost luată la solicitarea antreprenorului care execută lucrările și a fost aprobată în baza unor motive obiective care au influențat ritmul de desfășurare a șantierului.
Printre factorii care au determinat prelungirea restricțiilor se numără condițiile meteorologice nefavorabile din luna mai, caracterizate prin precipitații abundente și perioade îndelungate de instabilitate atmosferică, precum și întreruperile activității cauzate de zilele de sărbătoare legală.
Lucrările efectuate pe versanții adiacenți DN 7 vizează creșterea siguranței participanților la trafic și includ îndepărtarea materialului instabil, montarea plaselor de protecție și consolidarea zonelor cu risc de căderi de pietre.
„Reamintim că pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone se menține restricția de circulație de luni până sâmbătă, în intervalul orar 08:00 – 17:30, cu excepțiile prevăzute în avizul emis de autoritățile competente. Pentru celelalte categorii de vehicule, circulația se desfășoară în condiții de restricții temporare și trafic dirijat, în funcție de necesitățile impuse de executarea lucrărilor”, precizează DRDP Craiova.

