Tren feroviar blocat ore întregi pe ruta București-Galați
Aproape o sută de călători au trecut prin momente greu de suportat, după ce locomotiva garniturii de tren pe ruta București-Galați s-a defectat. Trenul a rămas blocat timp de mai multe ore în gara Săhăteni, din județul Buzău, iar în vagoane căldura a devenit sufocantă.
Oamenii spun că situația a devenit rapid de nesuportat. „Nu mai pot de căldură. Curg apele pe mine. Ies puțin la aer. Mi s-a făcut rău”, a declarat un pasager pentru Antena 3 CNN.
Alte persoane spun că problemele pe această rută sunt deja obișnuite: „E jale cu cursele astea către Galați. Tot timpul este așa.”
După aproape trei ore de așteptare, oamenii acuză lipsa totală de soluții din partea CFR. „Avem trei ore de când stăm aici. Sunt foarte multe persoane operate, sunt copii mici, sunt oameni cărora li s-a făcut rău și au plecat cu trenul privat, dar acolo plătești dublu sau triplu. Firesc ar fi fost ca CFR să comunice cu celălalt tren și să ne urce pe toți acolo, pentru că am plătit deja o dată. Aer condiționat nu avem, iar căldura este insuportabilă în interior. Apă nu avem.”, a declarat un călător pentru sursa menționată.
Oamenii spun că problemele au început încă din Capitală, unde trenul acumulase deja întârziere înainte să plece la drum. „A avut întârziere din București, 65 de minute, prima dată, când eram încă în Capitală.”, a povestit un alt călător.
Între timp, condițiile din tren au devenit din ce în ce mai greu de suportat: „Ne este foame, ne este sete, nu avem apă să bem, nu ni s-a dat niciun sandviș, iar la toaletă nu putem merge. Eu am trei operații de hernie de disc.”
De cealaltă parte, mecanicul locomotivei a oferit un răspuns scurt despre situația trenului: „Așteptăm remedierea problemei și plecăm de aici.”

