Ciprian Șerban confirmă majorarea tarifelor la metrou. Decizia, inițiată de Metrorex
Foto: facebook.com/ciprianserban99
Ministrul demisionar al Transporturilor, Ciprian Șerban, a declarat că a semnat ordinul de majorare a prețului călătoriilor cu metroul, subliniind că măsura a fost propusă de Consiliul de Administrație al Metrorex și respingând criticile potrivit cărora ar fi aprobat scumpirea înainte de a părăsi funcția.
„Nu am detonat nicio bombă. Până la urmă, dumneavoastră știți că ministrul nu conduce Metrorex. Metrorex este condus de un Consiliu de Administrație, în primul rând. A fost o propunere a Consiliului de Administrație. A urmat toți pașii procedurali. Mi-a ajuns la mapă, am semnat acel ordin. Mai mult, tot obișnuiesc să ne acuze că facem tot felul de chestii, să blocăm orice reformă, vă spun că de la ultima creștere a prețului pe călătorie până acum energia electrică a crescut cu 160%. Urma să fiu acuzat a doua zi că blochez, că îngreunez activitatea Metrorex. E o decizie pe care și-au asumat-o cei din conducere, cu Consiliul de Administrație”, a declarat acesta la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
Majorarea tarifelor pentru călătoria cu metroul va intra în vigoare la 1 mai, după ce propunerea Consiliului de Administrație al Metrorex a fost aprobată miercuri de Ministerul Transporturilor.

