Georgescu scapă de controlul judiciar. Decizia Tribunalului București este definitivă

Foto: Hepta

Tribunalul București a decis revocarea măsurii preventive impuse lui Călin Georgescu în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară. Decizia este definitivă, iar fostul candidat și-a exprimat satisfacția pe Facebook.

Călin Georgescu a postat un mesaj pe pagina de Facebook, în care își exprimă recunoștința și bucuria pentru ridicarea măsurii de control judiciar: „Mare este Numele Sfintei Treimi! Cu smerenie și recunoștință am trăit astăzi o mângâiere pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o în ajunul Sărbătorii Învierii lui Lazăr. Primim acest pas înainte ca pe o lucrare a lui Dumnezeu, nu ca pe o biruință omenească. O rază din bucuria Învierii celei de obște.”

Fostul candidat la prezidențiale a îndemnat susținătorii să rămână „uniți în post, rugăciune și dragoste”, amintind eforturile celor care i-au fost alături: „A rodit jertfa noastră: a celor care ați venit săptămână de săptămână cu flori și tricolor la București și apoi la Buftea, pe ploaie, ger, vânt sau arșiță, și a celor care nu ați putut fi fizic alături de noi, dar care ne-ați sprijinit prin rugăciune, post și gânduri bune… În săptămâna care urmează să rămânem uniți în post, rugăciune și dragoste pentru aproapele nostru, cu nădejdea ca Sfânta Înviere să ne regăsească un pic mai aproape de Dumnezeu…”.

artifex