Guvernul României adoptă ordonanță pentru criză pe piața carburanților

Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și produselor petroliere, actul normativ fiind publicat în Monitorul Oficial și incluzând măsuri de protejare a economiei și populației.

Guvernul a aprobat, joi, ordonanța de urgență care instituie măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză.

„Se declară situație de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere până la data de 30 iunie 2026 inclusiv. Durata situației de criză poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situația de criză, prin acte normative emise de Parlamentul sau Guvernul României. Încetarea situației de criză și a măsurilor de protecție se poate dispune înainte de împlinirea termenului prevăzut”, se arată în OUG.

Potrivit sursei citate, se vor institui măsuri de limitare a adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină la valoarea medie a adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic, fiind exceptate exporturile și livrările intracomunitare.

Totodată, prin această ordonanță de urgență se introduce posibilitatea ca operatorii economici să diminueze conținutul de biocarburant din volumele de benzină puse pe piață de la 8% la minim 2% pentru benzină, pe perioada de aplicare a măsurilor de protecție.

De asemenea, pentru a asigura necesarul intern de consum, exportul de motorină și țiței se va efectua doar după obținerea acordului ministerului cu atribuții în domeniul economic și ministerului de resort.

Sursa: https://tvrinfo.ro/

artifex