Lionel Messi a marcat golul 900 al carierei
Foto: facebook.com/leomessi
Lionel Messi a marcat al 900-lea gol din carieră în remiza 1-1 dintre Inter Miami și Nashville SC, însă rezultatul nu a fost suficient pentru calificarea echipei din Florida în optimile Ligii Campionilor CONCACAF.
Messi (38 ani) a deschis scorul în minutul 7 al întâlnirii disputate pe teren propriu de gruparea din Florida și încheiată la egalitate, 1-1. Pentru oaspeți a marcat Cristian Espinoza, în repriza secundă (74).
Meciul tur s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, astfel că Nashville SC s-a calificat în faza următoare grație regulii golului marcat în deplasare.
Marele său rival, Cristiano Ronaldo, încă activ la 41 de ani, a depășit deja pragul de 900 de goluri și deține recordul în fotbalul profesionist, cu 965 de reușite.

