Premierul Ilie Bolojan avertizează constructorii de pe calea ferată Cluj-Oradea: patru luni pentru accelerarea lucrărilor
Foto: gov.ro
Ilie Bolojan a transmis vineri un avertisment constructorilor implicați în electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, solicitând intensificarea lucrărilor pe tronsoanele critice în termen de patru luni, potrivit Agerpres. În caz contrar, există riscul aplicării unor corecții financiare care ar putea ajunge la 200 de milioane de euro.
Avertismentul vine după ce șeful Guvernului a analizat joi, la Palatul Victoria, stadiul investiției de peste 7,6 miliarde de lei alături de reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), iar vineri a vizitat șantierul în zona Vadul Crișului.
Premierul a explicat că deși în condiții normale proiectul trebuia finalizat în această vară, întârzierile majore au obligat Guvernul să mute finanțarea de pe componenta de granturi pe cea de împrumut a PNRR.
„Constatând că acest proiect nu poate fi finalizat, a fost mutat de pe suma de grant pe componenta de împrumut, în așa fel încât să ne luăm măsuri că dacă se întâmplă ceva și nu se pot controla lucrurile, nu se pierde suma aferentă proiectului, care este o sumă foarte mare. În același timp, tot anul trecut au fost renegociați indicatorii care țin de acest proiect și știind că pe cele trei tronsoane care sunt la capete lucrările sunt mai avansate, acolo angajamentele sunt că vom finaliza 90% din lucrări, iar pe acest tronson, unde, din păcate, lucrările sunt mult întârziate, angajamentul nostru și jalonul pe care trebuie să-l respectăm este un stadiu de 50%”, a declarat Ilie Bolojan.
Potrivit datelor guvernamentale, progresul fizic mediu actual pe cele patru loturi ale proiectului, care se întinde pe 166 de kilometri, este de 42,72%.
Șeful Guvernului a subliniat că atenția trebuie să se concentreze acum pe un sector de aproximativ 12 kilometri aflat la limita județelor Cluj și Bihor, în aval de Poieni, iar constructorul de pe acest tronson a primit un ultimatum.
„Constructorul are patru luni de zile la dispoziție să intre cât se poate de serios pe lucrări, pentru că așa cum am precizat, în condițiile în care la finalul acestei perioade nu se respectă acești indicatori, corecția pe care o putem primi pe acest tronson care este în pericol este de maxim 200 de milioane. Pentru noi este important să evităm această situație, dar am avertizat practic astăzi constructorii că nu mai pot invoca niciun fel de tertip să nu înceapă lucrările, ei prelungind foarte mult partea de proiectare, probabil că dintr-o incapacitate de proiectare, deci prea puțini proiectanți, fără pregătire și, de asemenea, datorită problemelor care țin de acest traseu, unde o bună parte trece prin defileul Crișului Repede”, a mai punctat premierul.

