Video. Scutul de forare „Sfânta Ana” a străpuns peretele viitoarei stații Gara Băneasa. Un nou progres la Magistrala 6 de metrou
Foto: magistrala6.ro
Lucrările la Magistrala 6 de metrou, care va lega Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă, au înregistrat un nou progres important. Scutul de forare „Sfânta Ana” a străpuns peretele viitoarei stații de metrou Gara Băneasa, marcând finalizarea celui de-al doilea segment de tunel pe Linia 1.
Potrivit Metrorex, segmentul finalizat are o lungime de aproximativ 2 kilometri și se întinde între viitoarele stații Tokyo – Aeroport Băneasa – Gara Băneasa.
În timpul lucrărilor, utilajul TBM „Sfânta Ana” a excavat 2.006 metri de tunel și a montat 1.334 de inele de beton care formează structura tunelului. Reprezentanții Metrorex spun că echipamentele de tip TBM (Tunnel Boring Machine) permit realizarea lucrărilor într-un ritm constant și în condiții de siguranță.
Magistrala 6 este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din București, urmând să asigure o legătură directă de metrou între centrul orașului și Aeroportul Internațional Henri Coandă.

