Guvernul întărește disciplina în transporturile rutiere: reguli mai stricte pentru operatori și șoferi
Foto: facebook.com/ciprianserban99
Guvernul a adoptat o ordonanță propusă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), care introduce reguli mai clare și mai moderne pentru transportul rutier de persoane și de mărfuri, cu scopul de a crește siguranța rutieră și disciplina pe piața de transport.
Potrivit ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, noile prevederi vizează simplificarea și clarificarea regulilor aplicabile activităților de transport rutier, precum și intermediarilor implicați în organizarea curselor, pentru a permite o verificare mai eficientă a tuturor operatorilor din domeniu.
Una dintre măsurile importante adoptate prevede ca șoferii care efectuează transport internațional cu vehicule de peste 2,5 tone să dețină, începând cu 2026, un certificat de pregătire profesională, în conformitate cu normele europene. Autoritățile consideră că această cerință va contribui la creșterea siguranței rutiere și la responsabilizarea conducătorilor auto.
De asemenea, pentru protejarea traseelor județene și locale, operatorii de transport interjudețean vor putea efectua opriri pe aceste rute doar în situațiile în care nu există deja o cursă stabilită.
Ordonanța prevede totodată intensificarea controalelor, atât în trafic, cât și la sediile firmelor de transport, în vederea asigurării unei piețe mai disciplinate și a unor servicii corecte pentru pasageri.
Ciprian Șerban a subliniat că aceste măsuri reprezintă „un pas important pentru o piață a transporturilor rutiere mai sigură, modernă și predictibilă”.

