Legea camerelor portabile pentru polițiștii locali a fost promulgată de președintele Nicușor Dan
Foto: plmb.ro
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care permite polițiștilor locali să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuțiilor de serviciu, actul normativ stabilind clar situațiile în care aceste sisteme pot fi folosite în spațiul public fără consimțământul persoanelor vizate.
”Noua reglementare stabilește clar situațiile în care aceste sisteme pot fi folosite în spațiul public, fără consimțământul persoanelor vizate, precum legitimarea, constatarea contravențiilor, utilizarea mijloacelor de imobilizare sau intervențiile pentru protejarea vieții și a ordinii publice”, scrie șeful statului pe Facebook.
Potrivit acestuia, în măsura în care circumstanțele permit, cetățenii vor fi informați că sunt înregistrați, iar autoritățile locale au obligația de a comunica public dotarea polițiștilor locali cu astfel de echipamente.
Datele sunt păstrate timp de maximum șase luni și apoi distruse, cu excepția cazurilor în care constituie probe într-o procedură judiciară.
Pentru a implementa tehnic acest nou sistem, administrațiile publice locale vor putea accesa fonduri europene.
Această lege contribuie la creșterea transparenței activității poliției locale și la consolidarea siguranței publice, oferind în același timp un nivel mai ridicat de protecție atât cetățenilor, cât și agenților,

