Noul președinte al ARF, preocupat doar de imagine
A trecut puţin peste o luna de la numirea noului președinte al Autorităţii pentru Reformă Feroviar. Pe 10 decembrie 2025, Premierul Ilie Bolojan l-a numit prin decizie pe Claudiu Marinel Mureșan în funcţia de președinte al ARF, instituția de la transporturi unde sunt rulate proiecte şi contracte de miliarde de euro şi de unde pleacă angajații cu zecile din cauza atmosferei imposibile de suportat în care îşi desfășurau activitatea. O spun documentele, nu vorbim „pe surse”.
Numirea lui Mureşan a venit la o luna după demisia „subită” a lui Mihai Barbu prin în dosarul de mită de la Vaslui instrumentat de DNA Iași, trezorierul PNL cel supranumit „omul cu portbagajul plin”, care fusese numit la ARF la finalul lunii aprilie şi care a lăsat un mandat de vreo șase luni cu aproape zero rezultate în planul exclusiv al atribuţiilor de bază ale autorității. Un gest lăudabil şi de curaj al fostului președinte Barbu ar fi că a chemat totuși instituțiile statului – printre care şi Curtea de Conturi şi Corpul de Control al Ministrului – pentru a verifica modul în care s-a derulat cunoscutul contract din martie 2022 între ARF şi Alstom de furnizare a celor 37 de trenuri interregionale Coradia. Un contract presărat cu multiple probleme despre care s-a tot scris de prin 2023. Controale au început pe la mijlocul lui septembrie 2025. Greu de prezis ce va scrie în rapoartele finale ale celor două instituii de control şi către ce care alte instituții ale statului vor fi transmise . Adevărul va trebui să iasă la iveală, integral, sub o formă sau alta. Tot Barbu, a încercat să facă dreptate în modul de calculare şi de alocare a compensațiilor pentru operatorii feroviari de călători. Doar că, din cauze atât din interiorul cât şi din exteriorul ARF, rezultatele au fost contrare. Nu degeaba în ultimii ani din ARF au plecat zeci de oameni. Acolo există o situaţie complicată ce trenează şi pe care Ministerul Transporturilor fie nu a putut să o remedieze, fie nu şi-a dorit să o remedieze din varii motive.
Apropo de cele două controale. Cine știe de la ce „i s-a tras” fostului președinte al ARF sau, cine știe ce vor mai afla organele de stat, așa din aproape în aproape, pe tema influenței pe care un mare furnizor de trenuri o are pe verticala statului român. Cert este că după 10 decembrie 2024 ARF a intrat într-un con de umbră, atât de imagine cât şi funcțional, con din care nu a mai reuşit să iasă şi în care se afundă tot mai mult. Sau, poate că cineva are un interes intens să păstreze ARF într-o astfel de stare. Cine știe?
Cât despre recent numitul Claudiu Marinel Mureșan, prima prioritate a domniei sale pare a fi imaginea, eventual imaginea politică. Nu-i ceva obligatoriu rău în asta. Mureșan a fost numit într-un context nefast şi într-o perioadă foarte complicată pentru ARF. Mult mai complicată decât cea de la finele lunii aprilie 2025. Remedierea imaginii publice a ARF este imperios necesară. Doar că, ar fi nevoie de mult mai mult decât atât. În primul rând, trebuie identificat un răspuns corect la întrebarea „de ce pleacă oamenii cu zecile din ARF?”. În al doilea rând, trebuie stabilit care este viziunea șefilor de la Transporturi în ceea ce priveşte funcţionarea ARF şi ce vor cu adevărat aceștia de la proiectele pe care o mână de oameni le gestionează. Fără acestea două, șansele de remediere vor fin nule, indiferent cine va fi numit președinte acolo.
Chiar în ziua următoare numirii, pe 11 decembrie o parte a angajaţilor din ARF semnau şi înaintau o altă hârtie către conducerea Ministerului, hârtie în care au relatat despre o serie de situaţii şi fapte care credem că ar necesita cercetări aprofundate, inclusiv în zona penală. Despre „Sesizarea Colectivă” a angajaţilor ARF a scris Club Feroviar pe 12 decembrie 2025, în articolul „BREAKING. O nouă revoltă la ARF. Plecări pe bandă rulantă, din cauza lui Ilie Cîrceag”. Deci, noul președinte al ARF nu va avea nici o scuză cum că nu ar cunoaște chiar din start problemele şi situaţia reală din instituia pe care o conduce începând cu 10 decembrie 2025.
După numirea din 10 decembrie președintele ARF a avut câteva mesaje şi comunicări pe rețelele sociale. Pe 16 decembrie, când „le-a mulțumit tuturor celor care i-au acordat încrederea şi l-au susținut pentru a conduce această intuiției importantă”. Pe 31 decembrie, când a anunțat aprobarea Contractelor de Servicii Publice L2 şi L3 „atribuite competitiv către operatorii SC Interregional Călători şi CFR Călători”. Tot pe 31 decembrie, președintele ARF se poza în interiorul unui tren interregional Coradia din cele furnizate de constructorul francez Alstom. Niște trenuri noi, moderne şi oricum cu mult deasupra parcului asistent la cei șase operatori de călători din România. Conform postării „ARF va fi un garant al transparenței, concurenței şi interesului public, cu o preocupare constantă pentru calitatea serviciilor oferite călătorilor şi pentru utilizarea responsabilă a fondurilor publice”. Așa să fie dle Mureșan! Pe 11 ianuarie 2026, președintele ARF se poza în trenul IC 535 Bucureşti – Brașov al CFR Călători „pentru a evalua direct calitatea transportului feroviar de călători, din experiență, nu din tabele şi statistici”, lăudând de altfel condiţiile de călătorie, „găsind condiţii bune de călătorie: tren curat, material rulant îngrijit şi personal care îşi face meserie cu profesionalism”. Foarte bine! Dle Mureșan, o vizită – probabil anunțată către şefii CFR Călători, nu știm – într-un tren IC pe o rută foarte „comercială” nu reprezintă un criteriu tocmai corect în aprecierea condiţiilor generale pe care le oferă trenurile de călători în România. Cei de la Club Feroviar au fost atenți şi de această dată şi i-au arătat președintelui ARF într-un articol din 12 ianuarie „Șeful ARF, Claudiu Mureșan, a venit la muncă cu trenul. Ce nu a observat în Intercity”, că nu vede decât lucrurile de suprafață.
Preocuparea pentru imagine a președintelui ARF este evidentă. Așteptăm cu interes şi câteva postări sau comunicate publice cu identificarea sursei problemelor din interiorul ARF şi cu soluțiile concrete pe care le va aplica în timpul mandatului său. Așa da, am vedea transparență! Nu venim la conducerea unor entități de stat de interes naţional doar să ne lungim CV-urile. Nu degeaba şi nu din întâmplare au plecat vreo 60 de oameni din ARF de-a lungul timpului.
Solicităm identificarea cât mai rapidă a răspunsului şi a soluțiilor respective, mai ales că se apropie acea „fatidică” zi de 30 ianuarie 2026. Ce va fi atunci? Pai, știe cel mai bine „Tovarășul”, care recent s-a lăudat cum „a rezolvat el” şi cum „s-a rezolvat” cu ambele controale, şi cel de la Curtea de Conturi şi de la Corpul de Control şi totul va ieși curat şi imaculat într-un final. Oare?


Trenul ala IC arata mereu bine,indiferent de zi.Asta si poate ca nu opreste peste tot,si preturile sunt mai mari si nu circula cu el mancatorii de seminte si descreieratii care stau cu bocancii pe scaun…