Video. Ciprian Ciucu a depus jurământul ca primar general al Capitalei
Foto: facebook.com/PMBucuresti
Noul primar general ales al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, a preluat oficial mandatul vineri, în cadrul unei ședințe a Consiliului General al Municipiului București, declarând că își dorește o colaborare largă cu CGMB și cu primarii de sector pentru rezolvarea problemelor orașului.
„Jur să respect Constituția și legea țării și să fac cu bună credință tot ceea ce îmi stă în puterea și priceperea mea pentru bine locuitorilor municipiului București. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, a spus Ciucu, în ședința Consiliului General al Municipiului București, convocată pentru această ceremonie.
Ciprian Ciucu a subliniat că își dorește o bună colaborare cu membrii CGMB și cu primarii de sector.
„Este un moment foarte important pentru mine, am emoții, este un moment pe care l-am așteptat foarte, foarte mult timp. Vreau să spun că îmi doresc să am o foarte bună colaborare cu Consiliul General. Am avut deja câteva discuții și o să am în continuare discuții cu lideri ai partidelor din Consiliul General. Vreau să avem o majoritate cât mai largă, pentru că, în acest moment, orașul nostru, știți, nu stă foarte bine din anumite puncte de vedere și în perioada care urmează vom avea foarte, foarte mult de lucru”, a afirmat noul primar general, după depunerea jurământului.
Sursa: Agerpres

