Coaliția de guvernare a decis majorarea salariului minim la 4.325 lei de la 1 iulie 2026
Foto: gov.ro
Salarul minim brut pe economie va crește la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026, potrivit unui acord anunțat miercuri de coaliția de guvernare, reunită la Palatul Victoria. Totodată, liderii partidelor aflate la guvernare au convenit un pachet de măsuri de reducere a cheltuielilor în administrația publică și în zona politică, care include diminuarea cu 10% a cheltuielilor administrației centrale, fără afectarea salariilor de bază, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat comun al coaliției de guvernare, s-a mai stabilit închiderea pachetului de reformă a administrației prin decizia de reducere cu 10% a cheltuielilor la nivelul administrației centrale fără a afecta nivelul salariilor de bază.
„Pentru administrația locală a fost menținută decizia anterioară a coaliției. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) urmează să definitiveze actul normativ în vedere angajării răspunderii Guvernului”, a indicat sursa citată.
Alte decizii agreate în cadrul ședinței care s-a desfășurat în prezența liderilor PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale se referă la reducerea cu 10% a sumei forfetare încasate de senatori și deputați, precum și a nivelului subvențiilor încasate de partidele politice.
De asemenea, s-a stabilit reducerea la 0,5% a impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) începând cu 1 ianuarie 2026 și eliminarea acestuia din 2027.
Măsurile de stimulare a economiei vor fi detaliate înainte de adoptarea bugetului pentru 2026 urmând să fie incluse în proiecția bugetară de anul viitor, se precizează în comunicatul citat.
