Grindeanu recunoaște erorile strategice ale PSD în campania pentru București
Foto: facebook.com/grindeanusorin
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că partidul a analizat în ședința conducerii erorile comise în campania pentru București, arătând că lipsa unui mesaj politic ferm i-a slăbit în fața contracandidaților. El a dat drept exemplu succesul lui Marcel Ciolacu la Buzău, obținut prin asumare politică și mesaje clare legate de coaliție și de guvernare.
„Am dezbătut despre greşelile pe care le-am făcut la Capitală, pentru că, într-un final, candidatul care vine dinspre putere, dinspre coaliţie, unul din candidaţi a câştigat, candidatul Opoziţiei s-a aflat pe locul 2. Discursul nostru a fost unul apolitic, a fost un discurs administrativ, despre proiecte, aşa cum bine ştiţi, despre ceea ce voia să facă Daniel pe Bucureşti. Discursul celorlalţi aflaţi în faţa noastră, dincolo şi de ofertă electorală, a fost şi unul politic. Cel de pe locul întâi, câştigătorul Ciprian a spus, votaţi-mă pe mine, fiindcă altfel câştigă extremismul, şi votaţi-mă pe mine, că ceilalţi se retrag în favoarea mea, de pe dreapta. Anca Alexandrescu a spus, votaţi-mă pe mine, că dacă eu câştig pleacă Bolojan acasă. Şi atunci, noi venind cu un discurs din interiorul puterii, un discurs tehnic, administrativ, cu proiecte, cu lucruri pe care le voiam a fi făcute pe Bucureşti, ca argumentaţie stând lucrurile bune pe care Daniel le-a făcut în sectorul 4, acest mesaj a fost mai slab decât celelalte, pentru că noi am avut un candidat bun, foarte bun, aşa cum rezulta din sondaje, care neavând un mesaj puternic şi politic, ne-a dus în situaţia dată”, a spus preşedintele PSD, după şedinţa conducerii.
El a precizat că „exemplul cel mai bun este ceea ce s-a întâmplat la Buzău”.
„Din omul cel mai hulit şi înjurat în ultimul an în România, Marcel Ciolacu, şi vorbim de un judeţ, nu vorbim de o localitate, e un judeţ, din omul vinovat de toate, din omul care a dus numai rele în România, am ajuns să câştigăm alegerile sub sigla PSD, cu acest om candidat, asumat cu mesaje politice clare legate de coaliţie şi de politicile guvernului. Şi ştiţi acest lucru, pentru că le-a spus răspicat”, a completat liderul PSD.
