Sorana Cîrstea anunță că 2026 va fi ultimul sezon din cariera sa
Jucătoarea română Sorana Cîrstea, fost număr 21 WTA și una dintre cele mai constante prezențe ale tenisului românesc din ultimele decenii, a dezvăluit că sezonul 2026 va marca finalul carierei sale competiționale.
„Iubesc tenisul… Iubesc disciplina, rutinele, munca grea. Competiția și adrenalina îmi alimentează sufletul. Dar, ca orice lucru în viață, trebuie să ajungă la un final.
Anul viitor va fi al 20-lea al meu în circuit, ca jucătoare profesionistă de tenis. Nu m-am așteptat niciodată să concurez atât de mult timp, dar ultimii câțiva ani au fost cei mai fericiți ai mei pe teren și tocmai asta m-a făcut să continui.
Cu toate acestea, am decis acum că 2026 va fi ultimul meu an pe circuit. Când iubești ceva atât de mult, nu este ușor să spui «la revedere». Totuși, pentru moment, acesta nu este un rămas-bun, ci un «ne mai vedem încă o dată».
Încă am multe lucruri pe care vreau să le îmbunătățesc, am obiective și ambiții, așa că sper să reușesc să ating unele dintre ele anul viitor și să închei această carieră minunată într-o notă înaltă și în termenii mei.
Ador tenisul și sunt foarte norocoasă și recunoscătoare pentru tot ce mi-a oferit și m-a învățat. Acest sport i-a permis unei fetițe de 4 ani, care ținea pentru prima dată o rachetă în mână, să-și trăiască visul. Un vis frumos, în care toate sacrificiile au meritat pe deplin.
Aștept cu nerăbdare să-mi văd fanii, prietenii și pe cei dragi lângă teren, pentru un ultim dans în jurul lumii. Mulțumesc, tenisule, îți voi fi pentru totdeauna îndatorată.
Ne vedem în 2026 și vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul vostru necondiționat!”, a transmis sportiva, pe rețelele de socializare.
Realizările Soranei Cîrstea
Sorana Cîrstea a debutat în circuitul profesionist în 2006 și s-a impus rapid drept una dintre cele mai promițătoare jucătoare ale generației sale, fiind considerată un „copil-minune” al tenisului românesc.
Cel mai bun loc din carieră în clasamentul WTA a fost 21, atins în august 2013, performanță care a consacrat-o în elita tenisului mondial.
În turneele de Grand Slam, cea mai bună performanță a fost sfertul de finală la Roland Garros (2009), rezultat obținut la doar 19 ani, care i-a adus recunoaștere internațională.
A câștigat trei titluri WTA la simplu (Tașkent 2008, Istanbul 2021 și Cleveland 2025) și a jucat alte trei finale, demonstrând longevitate și capacitatea de a reveni după perioade dificile.
De-a lungul carierei, Sorana Cîrstea a obținut victorii importante în fața unor jucătoare de top, precum Serena Williams, Maria Sharapova, Caroline Wozniacki sau Victoria Azarenka.
