Autostrada Moldovei mai câștigă 14 kilometri. S-a deschis circulația pe A7, între Pietroasele și Buzău
Foto: facebook.com/CristianOvCPistol
Circulația a fost deschisă joi, la ora 15.00, pe încă un tronson al Autostrăzii Moldovei (A7), între Pietrosele și municipiul Buzău, în lungime de aproape 14 kilometri, a anunțat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
Odată cu acest nou segment, șoferii pot parcurge pe autostradă aproximativ 200 de kilometri, de la București până la Focșani – prima legătură rutieră de mare viteză care unește Muntenia de Moldova.
Lotul 3 al tronsonului Ploiești–Buzău, construit de la Pietroasele la Buzău, reprezintă o investiție de 1,093 miliarde de lei (fără TVA), finanțată în mare parte prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Infrastructura rutieră de mare viteză a României ajunge astfel la 1368 de kilometri, iar autoritățile anunță că până la finalul anului ar putea fi deschiși încă 49 de kilometri pe A7, până la Adjud, continuând extinderea celei mai avansate autostrăzi aflate în construcție în România.
