Guvernul pornește cea mai amplă reformă a companiilor de stat din ultimii ani

Foto: gov.ro

Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat luni, în cadrul Comitetului național pentru reforma companiilor de stat, că România trebuie să elimine toate conducerile interimare până la 31 martie 2026 și să restructureze cel puțin trei companii până la 31 august 2026, jaloane asumate în PNRR, informează Agerpres.

„Astăzi e o zi importantă pentru mine, este ziua în care am avut posibilitatea să întâlnesc miniștri și să întâlnesc pentru prima oară Comitetul național pentru reforma companiilor de stat, comitet care există de ceva vreme, dar care iată a fost reactivat. În cadrul acestui comitet am prezentat arhitectura reformei companiilor de stat, așa cum o vedem noi. Cred că este cea mai amplă acțiune de acest tip din ultimii ani – și are ca obiective două direcții prioritare. În primul rând, eliminarea conducerilor interimare de la toate companiile de stat, fiind un jalon în PNRR, cu termen 31 martie 2026, iar a doua direcție prioritară este începerea reformei în cadrul companiilor de stat. Avem jalon din nou la 31 august 2026 privind restructurarea cel puțin trei companii. Ca și noutate, astăzi (luni, n.r.) am discutat despre o hartă sectorială pentru prima oară în România, hartă sectorială care devine un instrument strategic pentru statul român și care fixează pentru prima oară ambiția statului român în ceea ce privește prezența în diferite sectoare de activitate. Este un instrument care ajută comitetul și Guvernul și ministerele să ia decizii privind modul în care companiile vor fi analizate și vor fi restructurate în viitor”, a menționat vicepremierul Oana Gheorghiu, la conferința de presă susținută pe tema reformei companiilor de stat.

Totodată, Oana Gheorghiu a subliniat că 83 dintre companiile de la nivel central însumează pierderi istorice care se ridică la aproximativ 14 miliarde de lei.

„Este o nevoie pe care societatea o resimte, este o nevoie pe care România o are, aceea de a face curățenie, de a face ordine și de a eficientiza aceste companii, astfel încât ele să fie cu adevărat în serviciul cetățeanului, în serviciu public și să nu producă pierderi. În acest moment avem ca și companii de stat un număr de 1.502, este un număr foarte mare, 230 dintre acestea sunt companii centrale, 1.272 sunt la nivel local, sub autoritățile locale. Dintre cele de la nivel central, 83 de companii concentrează cele mai mari pierderi și vorbim de pierderi istorice care se ridică la aproximativ 14 miliarde de lei. De la aceste realități pornim. Ce aduce nou arhitectura pe care am prezentat-o astăzi? Operaționalizează acest Comitet național pentru reformă, transformă unitatea de guvernanță de la nivelul secretariatului general într-o unitate tehnică de implementare cu un rol extraordinar de mare în a aduna toate datele și a prezenta comitetului indicatorii, pe baza cărora se iau deciziile. Readuce încă o dată în atenție AMPIP (Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, n.r.), care devine un pilon important în guvernanța companiilor de stat și are la masă Ministerul Finanțelor, acela care face evaluarea riscului fiscal și dă verdictul privind impactul bugetar”, a adăugat vicepremierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex