Lucrările la podul peste Tisa, aproape de finalizare. Proiectul ar putea fi recepționat la sfârșitul lui decembrie

Foto: facebook.com/IrinelScriosteanu

Lucrările la podul peste Tisa de la Sighetu Marmației, proiect cofinanțat din fonduri europene, se apropie de final, anunță secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, într-o postare pe Facebook. Oficialul precizează că șantierul a ajuns „pe ultima sută de metri”, atât partea românească, cât și cea ucraineană avansând rapid.

Potrivit acestuia, lucrările la pod sunt finalizate, cu excepția montării rosturilor de dilatație, procedură aflată în curs și care urmează să fie încheiată săptămâna viitoare. De asemenea, sistemul de iluminat este funcțional, iar marcajele rutiere și semnalizarea au fost deja realizate.

Scrioșteanu mai arată că punctul vamal de frontieră se află în etapa finală și va fi dotat „la cele mai înalte standarde Schengen”, iar sensul giratoriu care conectează podul cu DN18 a fost finalizat, pentru asigurarea unui trafic fluid în zonă.

Pe partea ucraineană, se lucrează „intens” la legătura dintre rampa de coborâre a podului și drumul din apropiere.

„Constructorul este mobilizat în șantier pentru finalizarea ultimelor lucrări, iar în funcție de condițiile meteorologice, estimăm recepționarea lucrării la sfârșitul lunii decembrie”, a precizat secretarul de stat.

Principalele caracteristici pentru 𝗣𝗼𝗱𝘂𝗹 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗧𝗶𝘀𝗮 sunt:

  • 1,2 km construcție drum nou
  • este format din două poduri paralele, cu o distanță de 3 metri între ele – un pod pentru fiecare sens de circulație, cu o lungime totală de 268 metri
  • două benzi pe sens
  • trotuare
  • 5 poduri de desecare
  • 1 intersecție tip girație
  • 1 punct de frontieră

Iar caracteristicile 𝗣𝘂𝗻𝗰𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗱𝗲 𝗧𝗿𝗲𝗰𝗲𝗿𝗲 𝗮 𝗙𝗿𝗼𝗻𝘁𝗶𝗲𝗿𝗲𝗶 sunt:

  • 6 benzi per sens: 2 benzi pentru autovehicule mici, 2 benzi transport marfă, 1 bandă pentru Corp Diplomatic și 1 bandă pentru transport persoane
  • 2 clădiri administrative pentru poliția de frontieră și vamă
  • 4 hale de control, dotate cu toate lucrările necesare pentru a respecta prevederile ghidului Schengen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex