Accident pe A1, în Giurgiu: un autotren cu colete s-a răsturnat după ce a acroşat un autoturism

Foto: ISU Giurgiu

Două persoane au fost rănite uşor, luni dimineaţă, într-un accident produs pe autostrada A1, la kilometrul 39, în zona localităţii Găiseni, judeţul Giurgiu. Un autotren încărcat cu colete a lovit un autoturism şi s-a răsturnat peste o maşină staţionată pe banda de urgenţă.

„Un autotren ce transporta colete s-a răsturnat, în această dimineață, la kilometrul 39 al A1, București-Pitești, în zona localității Găiseni, județul Giurgiu. Acesta a acroșat un autoturism în mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile peste un alt autovehicul staționat pe banda de urgență. Din fericire, în autoturismul peste care a căzut nu se afla nicio persoană. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, una SAJ și Poliția. Șoferul autotrenului și cel al autoturismului acroșat în mers au fost monitorizați de echipajul medical la fața locului, refuzând transportul la spital”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Giurgiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex