Ultima zi de pelerinaj la Catedrala Națională. Zeci de mii de credincioși au trecut prin Altar în ultimele zile

Foto: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

Miercuri este ultima zi în care pelerinii pot trece prin Altarul Catedralei Naționale, unde au fost așezate spre cinstire moaștele Sfântului Apostol Andrei și ale Sfântului Dimitrie cel Nou.

Cei care doresc să participe pot verifica online timpul de așteptare și poziția rândului, prin linkul pus la dispoziție de Arhiepiscopia Bucureștilor.

Catedrala Naţională rămâne deschisă pentru pelerini până la miezul nopţii, iar de joi programul de vizitare se va modifica. Patriarhia a anunţat că până pe 14 noiembrie inclusiv credincioşii pot veni între orele 11:00 şi 19:00, apoi lăcaşul de cult va fi închis pentru continuarea lucrărilor interioare. Se va redeschide la 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, Ocrotitorul României şi al Catedralei Naţionale, pentru Sfânta Liturghie şi de Ziua Naţională, pe 1 Decembrie, pentru slujba de Tedeum, iar pe 2 decembrie pentru vizitatori.

Însă, în perioada 3-23 decembrie, Catedrala va fi închisă pentru continuarea lucrărilor interioare.

În perioada 24 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026, Catedrala va fi deschisă zilnic spre vizitare, între orele 9.00-17.00. În zilele în care Catedrala Națională este închisă, pelerinii se pot ruga la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, din apropierea Catedralei Naționale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex