Disputa ARF – CFR Călători. Lider sindical la Emisiunea Drumurile Noastre B1 TV : „ARF a ales să subcompenseze CFR Călători”
Invitatul ediției din 19 octombrie 2025 a emisiunii Drumurile Noastre, difuzată de B1 TV, a fost Maxim Rodrigo Gabriel, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR). Acesta a venit cu o serie de afirmații referitoare la activitatea Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) în raport cu CFR Călători.
Principalul subiect de dezbatere din prima parte a emisiunii a fost legat de problemele financiare stringente cu care se confruntă operatorul naţional CFR Călători, fiind vorba despre restanțele la plata taxei de utilizare a infrastructurii (TUI) către CFR S.A. şi la consumul de electricitate către Electrificare CFR. Efectele acestei situaţii se manifestă în lanț, deoarece atât CFR S.A. cât şi Electrificare CFR întâmpină dificultăți serioase în plata drepturilor salariale. Însuși operatorul CFR Călători ar putea rămâne fără bani pentru salarii începând cu luna viitoare.
Problema a apărut acum aproximativ două luni, când o notificare transmisă de CFR S.A. către unii dintre operatorii feroviari de călători anunța că accesul pe rețeaua CFR a trenurilor de călători va fi restricționat din cauza restanțelor la plata TUI şi a energiei electrice.
Tot în acea perioadă, pe 25 august președintele ARF Mihai Barbu a declarat pentru AGERPRES că „noi am identificat deja și câteva lucruri concrete pe care putem să le facem și vor găsi soluții să plătească CFR SA, că aceasta este soluția până la final, ca CFR Călători și Transferoviar să plătească CFR SA acea taxă de utilizare a infrastructurii – TUI – eșalonat și să-și achite datoriile”. Problema părea rezolvată după cele spuse atunci de președintelui ARF.
Conform mai multor declarații din ultimele luni ale conducerii CFR Călători, cauza principală a situaţiei complicate ar fi modul în care ARF a efectuat plata compensației la operatorul naţional. Plata compensației pentru cei șase operatori feroviari de călători din România reprezintă una din principalele atribuţii ale ARF. Ceea ce trebuie menţionat aici este că toate sumele aferente compensației, precum şi altor plăți pentru proiectele derulate, inclusiv bugetul total al ARF, provin de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, iar valorile alocate sunt cele aprobate exclusiv de conducerea Ministerului. ARF utilizează toate aceste sume în limitele aprobate, nefiind ordonator principal de credite.
În cadrul emisiunii Drumurile Noastre, președintele FSTFR Maxim Rodrigo Gabriel a spus că „ARF a ales să subcompenseze CFR Călători”, iar efectul ar fi restrângerea prestației operatorului naţional de pe secţiile de circulaţie prin anularea a zeci de trenuri, spre avantajul operatorilor privați. Liderul sindical nu a venit cu alte detalii sau lămuriri legate de cine ar avea acest interes sau cine ar instrumenta transferul de prestație de la CFR Călători către operatorii privați.
Din păcate, problema plății compensației rămâne una nerezolvată. În prezent, ARF organizează o procedură de audit pe domeniul plății compensațiilor la operatorii feroviari de călători. Se aşteaptă cu interes rezultatul acţiunii de audit.

