Administrația americană, la ceremonia de omagiere a lui Charlie Kirk în Arizona

Donald Trump, vicepreședintele său JD Vance și alți lideri americani au fost prezenți la ceremonia de omagiere a activistului ultraconservator asasinat Charlie Kirk pe un stadion cu peste 60.000 de locuri în Arizona, informează France Presse.

Charlie Kirk, 31 de ani, a fost asasinat în 10 septembrie cu un glonț în gât, în timp ce anima o dezbatere într-un campus universitar din Utah, în vestul țării, dramă care a reînviat profundele fracturi politice americane.

Presupusul său asasin, Tyler Robinson, 22 de ani, le-ar fi spus părinților săi că a fost animat de ‘ura’ vehiculată, potrivit lui, de Charlie Kirk, au relevat autoritățile locale.

Personalitate a dreptei MAGA (‘Make America Great Again’), Charlie Kirk își utiliza milioanele de abonați pe rețelele de socializare și intervențiile în universități pentru a-l susține pe Donald Trump și a-și propaga ideile naționaliste, creștine și tradiționaliste în rândul tinerilor.

‘Voi vorbi despre lucrurile mari pe care el le-a făcut. A fost uimitor. Avea o influență formidabilă. Pentru un om atât de tânăr, a făcut o treabă excelentă’, a declarat Donald Trump jurnaliștilor duminică dimineață, la plecarea sa spre Arizona (sud-vest).

‘Încă de acum zece ani, aceste universități erau locuri periculoase pentru conservatori. Dar acum conservatorii sunt în trend, ei sunt foarte în trend’, și-a exprimat el satisfacția. AGERPRES

FOTO: Profimedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex