APIA critică Programul „Rabla 2025”. România are nevoie de „un instrument real de transformare, nu o schemă care repetă greşelile trecutului”
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) acuză Ministerul Mediului că a tratat formal dezbaterea publică pentru Programul „Rabla 2025” și cere un plan „eficient, echilibrat și curajos”, care să susțină cu adevărat tranziția către vehicule electrice.
„România are nevoie de un program Rabla care să fie un instrument real de transformare, nu o schemă care repetă greșelile trecutului. APIA cere un program eficient, echilibrat și curajos, care să pună electromobilitatea acolo unde îi este locul: în centrul politicilor de mediu și de transport ale României”, se arată într-un comunicat de presă al asociaţiei.
Reprezentanții APIA susțin că, deși procesul de consultare trebuia să fie un mecanism real de integrare a expertizei industriei în politica publică, în realitate, acesta s-a dovedit a fi doar un exercițiu formal, fără consecințe practice, deoarece, în pofida numeroaselor observații transmise în scris, a documentelor tehnice fundamentate și a discuțiilor purtate în cadrul consultării oficiale, niciuna dintre propunerile de fond nu a fost preluată.
Potrivit sursei citate, APIA a avut și o întâlnire directă cu ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul căreia a prezentat argumente detaliate și soluții concrete, inclusiv necesitatea majorării ecotichetului pentru vehicule electrice la 27.500 lei.
„Am apreciat deschiderea și tonul constructiv al dialogului, însă ghidul final publicat dovedește că aceste argumente au fost în cele din urmă ignorate. Practic, documentul rămâne neschimbat față de versiunea inițială, ceea ce transmite un semnal îngrijorător: vocea specialiștilor și a pieței auto nu contează în procesul decizional”, spun reprezentanții asociației.
Asociaţia atrage atenţia că menţinerea aceluiaşi nivel de sprijin „va conduce, inevitabil, la acelaşi rezultat – bani blocaţi în conturi, în loc de maşini electrice noi pe şosele”.
Potrivit sursei citate, industria auto a venit cu o propunere clară şi fundamentată: majorarea ecotichetului la 27.500 lei pentru vehicule electrice şi pe hidrogen şi repartizarea a 70% din buget (140 milioane lei) pentru electrice şi plug-in hibride, restul de 60 milioane lei pentru celelalte tehnologii.
„Suntem conştienţi că nici în acest scenariu nu s-ar fi consumat integral bugetul. Însă, diferenţa majoră este că, printr-un sprijin mai puternic, penetrarea pieţei ar fi fost net superioară, iar electromobilitatea ar fi primit şansa de a intra pe o traiectorie de creştere”, menţionează comunicatul citat.
APIA consideră, în ceea ce priveşte predictibilitatea programului pe termen mediu şi lung, că „doar printr-un calendar clar şi stabil consumatorii şi companiile îşi pot planifica investiţiile, iar industria îşi poate adapta strategiile”.
„Ministerul a fost de acord, în principiu, că predictibilitatea este esenţială şi a promis discuţii viitoare dedicate acestui subiect. Totuşi, dacă aceste promisiuni nu se vor transforma în măsuri concrete, încrederea industriei în dialogul cu autorităţile va fi grav afectată”, se mai arată în comunicatul citat.
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile este o organizație non-profit, o entitate reprezentativă în industria auto din România, înființată în anul 1994, membră a Organizației Mondiale a Constructorilor de Automobile – OICA, din 1996. Misiunea APIA este de a reprezenta și susține interesele principalilor jucători din piața auto din România, implicându-se activ în dialogul cu autoritățile, prin promovarea practicilor sustenabile din industrie, prin educarea consumatorilor și prin oferirea de analize esențiale și relevante pentru acest sector.

