O asociere de firme românești va construi o hală de mentenanță la Baia Mare, pentru CFR Călători

O asociere de firme românești va construi o hală de mentenanță la Baia Mare, pentru CFR Călători

La finele lunii trecute, așa cum am scris atunci, Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA a reluat licitația pentru o hală de mentenanță material rulant la Baia Mare, după ce precedenta procedură a fost anulată, potrivit clubferoviar.ro.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație cu titlul ”Proiectarea și execuția lucrării de investiții în Post Revizie Vagoane Baia Mare aparținând SRTFC Cluj”. Valoarea totală estimată este de 15.689.860 de lei, echivalentul a 3,15 milioane de euro, la fel ca la precedenta licitație.

De această dată procedura nu a mai fost anulată, ci s-a făcut atribuirea, potrivit anunțului din SEAP, către asocierea CBC Hale SRL (lider), Activ Proiect, RA & CO SRL.

Aceeași asociere care depusese singura ofertă și la procedura de achiziție lansată în mai de operatorul feroviar de stat, care a fost anulată. ”Toate ofertele, cererile de participare sau proiectele au fost retrase sau au fost considerate inadmisibile. În temeiul art.140, alin. 4 din HGR 394/2016, oferta depusa de S.C. CBC HALE S.R.L. a fost considerată INACCEPTABILĂ, deoarece până la termenul limită de răspuns 10.07.2025, ofertantul nu a răspuns solicitării de clarificare și nu a transmis documentele suport pentru demonstrarea informațiilor prezentate în DUAE”, se arăta pe site-ul procedurii.

Ce presupune contractul
SRTFC Cluj vrea construirea unei hale în care să se asigure mentenanța materialului rulant de cale ferată, respectiv rectificarea bandajelor roților direct pe materialul rulant, fără demontarea boghiurilor, prin amplasarea unui strung îngropat, dar și reparațiile planificate, respectiv amplasarea standurilor de probe, a verificării geometriei și efectuării reparațiilor vagoanelor la partea de boghiu, instalație de sablare cu laser și cabină de vopsire automatizată, cu vopsea pe baza de apă. Toate acestea vor conduce la eficientizarea reparațiilor materialului rulant pe raza SRTFC Cluj și implicit pe întreaga rețea de transport feroviar de călători, se arată în anunț.

detalii pe clubferoviar.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex