Se conturează prima autostrada prin munți: Secțiunea 3 Sibiu-Pitești, între Cornetu și Tigveni

Șeful Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol anunţă că se lucrează cu 900 de persoane şi 150 de utilaje pe secţiunea 3, parte a tronsonului montan, a Autostrăzii Sibiu-Piteşti.

Construcţia secţiunii este finanţată prin Programul Transport (PT) şi trebuie finalizată până în anul 2028.
„Se lucrează cu 900 de persoane şi 150 de utilaje pe secţiunea 3 (parte a tronsonului montan) a Autostrăzii Sibiu-Piteşti! Asocierea de constructori români şi italieni (Webuild -Tancrad) este concentrată la ora actuală pe 9 km din această secţiune (37,4 km) cuprinsă între Cornetu şi Tigveni, iar media lucrărilor pe întregul şantier a depăşit 7%”, spune Cristian Pistol într-o postare pe Facebook.

Şeful CNAIR mai afirmă că se lucrează inclusiv la portalurile tunelului Poiana (1,78 km), pentru ca în primăvara anului viitor instalaţia TBM să poată începe forajul.

Potrivit lui Pistol, „în şantier sunt puse deja în funcţiune două fabrici de grinzi prefabricate (Cepari şi Racoviţa) în care se produc cele 1.400 de grinzi necesare podurilor, pasajelor şi viaductelor de pe traseu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex