Campanie de ridicare a mașinilor parcate ilegal
Primăria Bucureștiului a început o campanie de ridicare a mașinilor parcate ilegal pe principalele bulevarde din Sectorul 2. Sunt vizate în special Ștefan cel Mare, Mihai Bravu și Pache Protopopescu.
Acțiunea a stârnit nemulțumirea locuitorilor din zonă, care s-au trezit cu atenționări în parbriz, prin care sunt avertizați că riscă să fie amendați. În alte cazuri, autoturismele au fost direct ridicate.
Rareș Hopică, primarul Sectorului 2, a criticat acțiunea Primăriei Capitalei, pentru că nu a fost realizată cu transparență și o bună comunicare.
Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri Locale
„Acțiunile intempestive ale Primăriei Generale a Municipiului București, de ridicare a mașinilor de pe bulevardele Ștefan cel Mare și Mihai Bravu au nemulțumit, pe bună dreptate, comunitatea.
Da, avem nevoie de trotuare libere pentru pietoni.
Da, trotuarul nu este bandă de circulație pentru mașini.
Dar avem nevoie de transparență și de comunicare directă cu locuitorii afectați. Măsurile trebuie comunicate în prealabil și aplicate gradual, pentru a gasi soluții alternative de parcare”, a scris Rareș Hopincă.
Primăria Sectorului 2 este în plin proces de identificare a terenurilor care pot fi amenajate ca parcări rezidențiale. Din acest motiv, era nevoie de o consultare prealabilă, a anunțat edilul.

