Ilie Bolojan: Foarte probabil, acest Guvern va fi de sacrificiu; pregătiți să demolăm privilegii, sinecuri

Premierul desemnat, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că Executivul pe care urmează să-l conducă va fi unul de sacrificiu, el afirmând că sunt pregătiți să ”demoleze” privilegii, sinecuri, să taie cheltuieli inutile.

El a fost prezent la Congresul USR, unde a făcut referire la viitorul Guvern.

”M-am uitat la sloganul pe care echipa dumneavoastră l-a pregătit: pregătiți să construim! Cred că e finalul sau partea de terminare, poate ar fi trebuit să apară: pregătiți să demolăm privilegii, sinecuri, pregătiți să tăiem cheltuieli inutile, ineficiența! Pregătiți să suferim alături de români, pentru că nu va fi o perioadă ușoară, și da: pregătiți să construim, că nu se poate fără construcție”, a spus Ilie Bolojan, la Congresul USR.

El a transmis un mesaj în dubla sa calitate de premier desemnat și de președinte al PNL: ”Vă spun deschis că vremea vorbelor a trecut și în fața noastră stă vremea faptelor!”.

”Și ne vom da fiecare dintre noi, echipa pe care USR o va trimite în viitorul Guvern și celelalte echipe pe care fiecare partid le va trimite măsura forței noastre, a responsabilității noastre și a atașamentului pentru țara noastră. Cred că cei care știu situația noastră bugetară știu că, foarte probabil, acest Guvern la a cărei pregătire lucrăm în aceste zile va fi un guvern de sacrificiu. Nu asta este problema, sper să facem ceea ce trebuie ca să ajungem să pregătim să construim. Pentru că inevitabil va fi o luptă serioasă să reducem deficitele și să încercăm să ne încadrăm în niște cheltuieli, să ținem țara noastră stabilă fără să sufere românii foarte mult, fără să încetinim foarte mult economia și asta nu va fi un lucru foarte ușor de făcut”, a arătat Bolojan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex