La 50 de ani de la primul 10 olimpic, Sala de Gimnastică „Nadia Comăneci” a fost inaugurată la Otopeni

Foto: gov.ro

Noua sală de gimnastică, dedicată Nadiei Comăneci, a fost inaugurată sâmbătă la Otopeni, în prezența premierului interimar Ilie Bolojan, a fostei mari campioane și a lui Ion Țiriac. Proiectul, realizat de Fundația Țiriac în colaborare cu Fundația Nadia Comăneci, marchează 50 de ani de la primul 10 olimpic din istoria gimnasticii, obținut de Nadia la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976.

„Sunt aici în semn de respect pentru oamenii care fac performanță și performanță înseamnă performanță în companii, avem aici oameni care au fondat companii, au fondat bănci, înseamnă performanță la locul de muncă, performanță în sport, dar niciodată performanța nu ține doar de talent, ține de muncă, ține de sacrificii, ține de efort și oamenii care fac performanță funcționează pentru noi ca niște locomotive, ne provoacă să ținem ritmul cu ei și le sunt recunoscător celor care au făcut și fac performanță în sport, în economie, în business, în viața de zi cu zi. (…) Sunt aici în semn de respect și pentru oamenii responsabili, pentru că, uneori, într-un cartier de blocuri, vedem o mică grădină întreținută de o bunică de la bloc, deși nu are în responsabilitate, dar ea face scara de bloc respectivă mai coezivă. Avem comunități mici, în care oamenii se implică în evenimente sociale și îi ajută pe cei în nevoie”, a declarat Bolojan.

Ilie Bolojan le-a mulțumit celor care au făcut performanță și au reprezentat România în străinătate, amintind mai mulți foști sportivi de top.

„Am venit în semn de respect pentru oamenii care au reprezentat și reprezintă cu demnitate România, care au dus numele țării noastre pe meridianele globului, care au ridicat tricolorul pe catarg, care ne-au făcut să vibrăm când imnul României, cândva, era cântat la marile campionate și mulțumesc tuturor campionilor noștri. Îi văd pe o parte aici. Mulțumim Nadia Comăneci pentru tot ce ai făcut în acești ani pentru România, reprezentând cu demnitate țara noastră în competiții, dar și în general. (…) De obicei, oamenii care au reprezentat și reprezintă cu demnitate România sunt și oameni performanți, responsabili. Mulțumesc Nadia Comăneci, mulțumesc Ion Țiriac! Îl văd pe domnul Ilie Năstase, pe Simona Amânar, pe ceilalți campioni ai noștri, vă suntem recunoscători”, a completat Ilie Bolojan.

La 50 de ani de la momentul istoric în care Nadia Comăneci a obținut primul 10 perfect din istoria gimnasticii, la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, Sala de Gimnastică „Nadia Comăneci” a fost inaugurată sâmbătă, marcând un nou omagiu adus celei mai mari gimnaste a României.

Pe de altă parte, în onoarea legendarei Nadia Comăneci, Guvernul a aprobat și modernizarea bazei Clubului Sportiv Municipal Oneşti, din judeţul Bacău, localitate unde s-a născut şi s-a antrenat.

artifex