Primul tren electric PESA pentru România a ajuns în țară. Va fi prezentat oficial pe 22 mai, la Oradea

Foto: Club Feroviar via Facebook Lerym Lrm

Primul tren electric regional produs de PESA pentru România a pășit pe teritoriul țării și va fi prezentat oficial în premieră la Oradea, relatează Club Feroviar. O bornă importantă pentru modernizarea transportului feroviar național, într-un moment așteptat de întreaga industrie.

Primul tren electric regional construit de compania PESA Bydgoszcz pentru România a sosit duminică seara la Curtici, fiind transportat „în rece” de o locomotivă a operatorului feroviar de stat austriac ÖBB. Garnitura urmează să fie dusă la Terminalul Intermodal Episcopia Bihor, unde va putea fi vizitată de public în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar pe 21–22 mai la Oradea.

Trenul PESA 655-5 (RE-R103), parte a contractului pentru cele 62 de unități achiziționate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), marchează o premieră națională. Este primul tren regional electric din acest lot care ajunge în România și reprezintă un moment de referință pentru modernizarea transportului feroviar din țara noastră.

Evenimentul oficial de prezentare a trenului va avea loc joi, 22 mai, începând cu ora 10:00, în cadrul conferinței, la Terminalul Intermodal Episcopia Bihor. La lansare va fi prezent chiar președintele companiei PESA, Krzysztof Zdziarski.

ARF marchează o etapă-cheie: primul tren din contractul de 62 de rame electrice a ajuns în România

”Încă o bornă atinsă de ARF – Sosirea în țară a primului tren regional fabricat de PESA. Duminică, 18 mai 2025, primul tren electric regional PESA 655-5 (RE-R103) – produs de către constructorul polonez PESA – a ajuns în România. Acesta face parte din lotul celor 62 de trenuri destinate traficului regional și suburban, contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în luna ianuarie 2024. Acest eveniment remarcabil vine să încununeze o muncă de echipă, din care au făcut parte, de-a lungul timpului, reprezentanții DGPET ȘI DTF, din cadrul MTI, experți ai BEI-Passa și cei ai Asocierii DT Global iDevice Europe SL – MC Mobility Consultants GmbH, precum și membrii echipei de proiect a Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF). De asemenea, un rol important în reușita acestei realizări l-a avut compania PESA, liderul pieței poloneze de producție de vehicule feroviare, care a respectat prevederile contractuale cu privire la termenele de livrare a primei rame, în vederea efectuării operațiunilor de testare și omologare. În acest context, informăm publicul interesat că rama electrică de scurt parcurs PESA 655-5 poate fi vizionată – pentru prima dată – în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară & Material Rulant, organizată de Club Feroviar, la Oradea, în zilele de 21 și 22 mai 2025. 📍Trenul va fi expus joi, 22 mai 2025, începând cu ora 10:00, la Terminalul Intermodal Episcopia Bihor, în zona limitrofă acestei stații de cale ferată”, a transmis ARF pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex