Nicușor Dan a anunțat ziua când ar urma să depună jurământul în fața Parlamentului
Foto: facebook.com/NicusorDan.ro
Președintele ales, Nicușor Dan, a afirmat că ar putea depune jurământul în fața Parlamentului lunea viitoare, în condițiile în care Curtea Constituțională urmează să valideze joi rezultatul alegerilor prezidențiale, transmite Agerpres.
„Dacă nu se întâmplă nimic extraordinar, o să fie o ședință a Curții Constituționale joi, la amiază, în care se validează alegerile și jurământul se depune în fața Parlamentului, foarte probabil, luni, la amiază”, a declarat Nicușor Dan, luni, pentru B1 Tv.
Nicușor Dan a reiterat că unul dintre obiectivele sale va fi clarificarea responsabilităților pentru modul în care s-au desfășurat alegerile prezidențiale din noiembrie 2024.
„Ce s-a întâmplat la alegerile din noiembrie a fost un eșec și, ca președinte, vreau să lămurim cât de repede și cât mai temeinic chestiunea asta, pentru că nu e normal ca după șase luni, din noiembrie, să știm doar că avem un om de afaceri care a dat un milion de euro către niște influenceri. Cam acesta este rezultatul. Ca președinte voi încerca să clarific responsabilitățile pe ce s-a întâmplat în alegerile din noiembrie”, a transmis Nicușor Dan.

