Şoferii care prezintă dovada achitării amenzii ar putea beneficia de reducerea perioadei de suspendare

Şoferii care prezintă dovada achitării amenzii contravenţionale ar putea beneficia de reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce, potrivit unui proiect de lege dezbătut de Camera Deputaţilor.
Iniţiatorii afirmă că, în acest fel, conducătorii auto vor conştientiza pericolul la care se expun prin încălcarea regulilor rutiere, dar şi că va creşte gradul de colectare a banilor din amenzi. Deputatul SOS România Mădălin Făget spune că partidul său susţine iniţiativa legislativă, însă nu crede că măsura va contribui la creşterea siguranţei în trafic.
Votul în plenul Camerei Deputaţilor ca for decizional este programat miercuri