Sondaj CURS: Simion – 26%, Crin Antonescu – 23%, Nicuşor Dan – 19%, în primul tur de scrutin la alegerile prezidenţiale

Un sondaj CURS arată că în primul tur al alegerilor prezidenţiale, liderul AUR George Simion se află pe primul loc, cu 26%, urmat de Crin Antonescu, din partea Alianţei România Înainte, cu 23%, Nicuşor Dan, pe locul trei, cu 19%, Victor Ponta, pe locul 4, cu 16% şi Elena Lasconi, cu 8%.

Crin Antonescu este câştigător în turul doi, şi în scenariul unei finale cu Nicuşor Dan şi în cazul unei finale cu George Simion. În scenariul unei finale Nicuşor Dan – George Simion, liderul AUR ar câştiga cu 54% la 46% iar într-o finală Nicuşor Dan – Victor Ponta, s-ar înregistra egalitate.

Potrivit sondajului, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, din 4 mai, liderul AUR George Simion ar primi 26% din voturi, urmat de Crin Antonescu, din partea Alianţei România Înainte, cu 23%/

Independentul Nicuşor Dan se află pe locul trei, cu 19%, Victor Ponta, pe locul 4, cu 16% şi Elena Lasconi, cu 8%.

Cristian Terheş, din partea Partidului Naţional Conservator Român, ar fi votat de 3% din repondenţi.

La întrebarea: Cine credeţi că va intra în turul doi al alegerilor prezidenţiale? sondajul îl dă pe George Simion, cu 36%, Crin Antonescu ( Alianţa România Înainte) cu 21%, Victor Ponta (independent) cu 11%, Nicuşor Dan (independent) cu 10%. Elena Lasconi este cotată cu 8%.

În scenariul unei finale prezidenţiale între George Simion şi Nicuşor Dan, liderul AUR ar primi 54% din voturi iar primarul Nicuşor Dan ar primi 46%.

În scenariul în care în turul doi de scrutin intră Crin Antonescu şi George Simion, Crin Antonescu ar primi 52% din voturi şi George Simion – 48%.

În scenariul unei finale prezidenţiale între Nicuşor Dan şi Victor Ponta, Nicuşor Dan ar primi 50% din voturi şi Victor Ponta – 50%.

Într-o finală Nicuşor Dan-Crin Antonescu, Crin Antonescu ar primi 52% din voturi iar primarul Capitalei, 48% din voturi.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex