Raed Arafat susține că adăposturile de protecție civilă sunt obligatorii

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a precizat că adăposturile de protecție civilă sunt obligatorii, chiar dacă riscurile sunt mici.

‘A fi pregătit nu înseamnă că noi știm că va fi ceva. Dar există riscuri. Există riscul inundațiilor, există riscul fenomenelor meteo extreme, există riscul cutremurului, există riscul incendiilor, există riscul infecțiilor și există și riscul unui conflict, pentru că suntem lângă o zonă de conflict, dar asta nu înseamnă că există și probabilitatea mare să se întâmple. Probabilitatea rămâne și sperăm să rămână foarte mică. Chiar dacă probabilitate e mică, este obligatoriu să avem adăposturi’, a declarat Raed Arafat.

Oficialul a atras atenția asupra stării actuale a adăposturilor de protecție civilă din România, precizând că numărul acestora este insuficient, iar multe nu sunt funcționale.

‘Numărul lor este mic. Multe dintre ele nu sunt puse la punct. Și trebuie puse la punct. Dacă luăm ultimul control făcut de IGSU numai anul trecut, au fost date amenzi de peste 380.000 de lei, pe lângă avertismente, pe lângă recomandări și așa mai departe. Deci există preocupare și această preocupare nu este numai acum, este tot timpul. Este una din sarcinile IGSU să facă în continuu verificări pe adăposturi. Acum vine rolul celor care le au în proprietate sau celor care le administrează. Ei trebuie să se asigure că adăposturile sunt puse la punct, fie că vorbim de autorități locale, fie că vorbim de asociații de proprietari. Mai mult decât atât, ei pot să identifice locuri suplimentare care pot fi folosite ca adăposturi. Legislația noastră prevede ca sub blocuri să fie adăpost, la orice bloc, deci există legislație care a impus aceste reguli’, a susținut Arafat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex