Spitalul Clinic Căi Ferate nr.2 din Bucureşti, predat de către Ministerul Transporturilor către Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”
Foto: facebook.com/grindeanusorin
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 (CF2) din București, aflat în portofoliul Ministerului Transporturilor, a fost predat Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, a anunțat, marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
”Am semnat astăzi protocolul de predare a Spitalului Clinic Căi Ferate nr. 2 (CF2) din București către Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’. Consider că această instituție de profil poate administra mult mai eficient această unitate spitalicească. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nu are ca specific acest tip de activitate în domeniul medical, ceea ce, în timp, a dus la subfinanțarea Spitalului CF2”, a scris Sorin Grindeanu.
El a subliniat că Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 este unul cu profil clinic și are în portofoliu toată gama de specializări medicale, fiind firesc să fie administrat de instituții care au experiență în acest domeniu.
”Sunt convins că acest transfer semnat astăzi va propulsa CF2 în topul spitalelor bucureștene”, a adăugat șeful de la Transporturi.
Din partea Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, protocolul a fost semnat de rectorul instituției, profesorul universitar doctor, Viorel Jinga.
Sursa: Agerpres

