Raed Arafat, despre cutremurele din Santorini: E stare de urgență, vulcanul care este cel mai apropiat e sub monitorizare
Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a explicat, pentru B1 TV, care e situația în Santorini, insulă grecească afectată de sute de cutremure în ultima vreme.
Explicațiile au fost date în cadrul emisiunii „Special B1”, moderată de Nadia Ciurlin pe B1 TV. „La acest moment, autoritățile din Grecia nu au anunțat o evacuare generalizată a insulei, din ce știu până acum. Ei au declarat stare de urgență, care va dura până pe 4 martie, dacă nu mă înșel. Totuși, având în vedere repetatele cutremure care au fost și că au fost unele de peste 5 grade, o parte din populație a decis să se autoevacueze și au fost sprijiniți de autorități pentru că era nevoie de mijloace de transport.
E o mobilizare a echipelor de căutare-salvare și a echipelor de urgență elene în insulă și au fost trimiși chiar din Atena, de la Protecția Civilă, către Santorini. Acum e sub monitorizare situația. Inclusiv vulcanul care e cel mai apropiat e sub monitorizare”, a explicat secretarul de stat.

