Cea mai mare pensie din România- 108.627 lei lunar

Casa Națională de pensii publice din România, la solicitarea ziarulunirea.ro a comunicat numărul total de pensionari din sistemul public în luna decembrie 2024 și topul pensiilor pe contributivitate.

În luna decembrie a anului trecut, în evidența CNPP se aflau 4.703.349 de pensii bazate pe contributivitate, 11.688 de pensii de serviciu și 13.926 de indemnizații pentru membrii uniunilor de creatori, acordate conform prevederilor Legii nr. 8/2006.
Cea mai mare pensie din România bazată pe contributivitate:

Cea mai mare pensie este de 108.627 de lei, adică peste 21.800 de euro, cu peste 45% mai mare decât pensia fostului cancelar Angela Merkel, care încasează o pensie de 15.000 de euro (n.a. – cam de 10 ori decât pensia medie a unui simplu cetățean german – 1.550 de euro), după ce a condus Germania timp de 16 ani!

În acest timp, 923.766 dintre cei 4.728.963 de pensionari aflați în evidență, adică 19,53% sau fiecare al cincilea pensionar, erau condamnați să trăiască din indemnizația socială, cuantumul pensiei minime garantate fiind de doar 1.281 de lei.

detalii pe ziarulunirea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex