Revolta clintelei politice din Senat – Cine este Cristina Târteață, funcționara supărată pe concedierile anunțate de Bolojan-încasa indemnizație CA de la ROMATSA
Șeful Senatului, Ilie Bolojan, a fost certat de mai mulți funcționari după ce a anunțat concedierea a aproape 200 de sinecuriști din Senat și declanșarea de concursuri de angajare.
Printre cei mai vehemenți protestatari s-a numărat Cristina Târteață, consilier parlamentar, fost candidat PSD la alegerile europarlamentare din 2019.
Ea a avut o relație personală și de afaceri cu un om de afaceri egiptean, Dahwa Youssef, care a fost reținut în 2016 de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti într-un dosar de evaziune fiscală. Cei doi au și fost co-acționari în mai multe firme. În august 2020, Youssef Dawha, a fost condamnat la 13 ani de detenţie pentru evaziune fiscală de 2,7 milioane de euro de Tribunalul Bucureşti. Acum, dosarul este în apel la Curtea de Apel Bucureşti şi are termen pe 7 februarie 2025.
„Noi suntem cei care asigurăm continuitatea. Nu se poate să spuneţi că vreţi să schimbaţi mereu oamenii. (…) Dacă o vom lua de fiecare dată de la început, în 4 ani nu vom avea niciodată specialişti. Este necesară o specializare continuă. Am venit alături de colegii mei având în vedere ilegalitatea crasă care se comite de către actuala conducere efemeră a Senatului. (…) Nu s-a luat nimic în considerare din aşa-zisele consultări. Parlamentul României nu este o primărie, nu este un Consiliu Judeţean. Parlamentul României face legi. Dacă nu ar fi expertiza noastră, nu ar exista legi şi nu ar putea funcţiona un stat de drept. Suntem foarte porniţi să acţionăm instituţia în judecată, printr-o acţiune comună şi de o amploare nemaivăzută până acum. Nu e necesară reorganizarea pentru căî personalul existent asigură buna desfăşurare a instituţiei”, a declarat Cristina Târteaţă, potrivit Agerpres.
Târteață are în CV mai multe poziții politice, toate în instituții controlate de PSD. A fost secretar de stat în Ministerul Turismului în două mandate, consilier parlamentar la comisia de transporturi din Senat, membru în Consiliul de administrație al Romatsa, potrivit CV-ului său oficial și declarațiilor de avere din ultimul deceniu. Ea și-a început cariera în 2004 ca secretară a lui Marian Miluț, pe atunci președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român.
Absolventă a universității private Spiru Haret în 2002, Cristina Târteață și-a întregit studiile în 2012 printr-un master la Academia Națională de Informații, potrivit CV-ului său. Cristina Tărteață a ocupat funcții importante, inclusiv secretar de stat în Ministerul Turismului în două mandate, consilier parlamentar la Comisia de Transporturi din Senat și membru în Consiliul de administrație al ROMATSA.

