Ordonanța Trenuleț sistează angajările la Metrorex

Ordonanța Trenuleț adoptată de Guvern la finele anului 2024 produce primele efecte la începutul lui 2025: se sistează angajările la Metrorex, iar concursurile aflate în derulare se anulează, scrie Club Feroviar.

”Având în vedere măsurile fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor terrnene, prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr.156 din 30.12.2024 publicată in MO nr. 1334/31.12.2024, începând data de 01.01.2025 Metrorex S.A. sistează angajările de personal în cadrul societăţii. Corespunzător acestei situații, concursurile organizate în anuI 2024 nefinalizate prin încheierea de Contracte Individuale de Muncă până la dara de 31.12.2024, precum şi cele pentru care au fost publicate anunţuri pe site-ul societăţii www.metrorex.ro secţiunea Cariera la sfârşitul lunii decembrie 2024, cu derulare anul 2025. SE ANULEAZĂ. Revocarea măsurii de sistare a angajărilor de personal în cadru societății precum și organizarea de noi concursuri se va face la o dată ulterioară, în conforrnitate cu prevederile aplicabile, ce va fi anuntată pe site-ul societăţii”, se arată într-un anunț al conducerii Metrorex emis vineri, 3 ianuarie 2025.

Ordonanța Trenuleț a produs multe efecte nedorite în sectorul feroviar, așa cum am mai scris în ultima perioadă. În primul rând, numărul autorizațiilor de care pot beneficia ceferiștii pentru a ajunge de acasă la serviciu și invers a fost redus la doar trei călătorii dus-întors pe an. În altă ordine de idei, facilitatea pentru studenți de a plăti doar 10% din contravaloarea călătoriei cu trenul a fost limitată la ruta dintre domiciliu și centrul universitar unde studiază.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex